Ianis Hagi (25 de ani) a avut o reacție epică după calificarea României la EURO 2024 și a scris un scurt mesaj la postarea celor de la UEFA de pe rețelele de socializare. România a învins Israel cu 2-1 la Felcsut, rezultat prin care și-a asigurat prezența la turneul final din Germania.
România și-a asigurat prezența la EURO 2024, după ce sâmbătă seară, 18 noiembrie 2023, a învins Israelul la Felcsut, scor 2-1 în penultima rundă a preliminariilor.
Ianis Hagi a fost titular și a contribuit la succesul important bifat de „tricolori”, reușind să marcheze cel de-al doilea gol, respectiv cel al victoriei, din minutul 63. Ianis Hagi a intrat în posesia balonului în careu, a șutat inițial în blocaj, însă mingea i-a revenit și din a doua încercare l-a învins pe goalkeeperul Israelului cu o execuție pe scurt, cu piciorul stâng.
La fel ca în anii de glorie ai echipei naționale, numele Hagi și-a făcut din nou apariția pe tabela de marcaj, iar România a obținut calificarea la un turneu final de amploare.
Cei de la UEFA au evidențiat revenirea României la Campionatul European prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare:
„România se îndreaptă către EURO 2024”, au scris cei de la UEFA.
Postarea a fost distribuită în urmă cu două ore și de Ianis Hagi, care care a avut de adăugat doar trei cuvinte în limba engleză: „We back babyyy!!! (n.r. – Ne întoarcem, iubito!)”, a scris Ianis Hagi, pe Twitter, adăugând și drapelul României, dar și o inimă.
We back babyyy!!! 🇷🇴❤️ https://t.co/jQpUAFVUcW — Ianis Hagi (@IanisHagi10) November 19, 2023
We back babyyy!!! 🇷🇴❤️ https://t.co/jQpUAFVUcW
— Ianis Hagi (@IanisHagi10) November 19, 2023
Imediat după fluierul final al partidei de la Felcsut, Ianis Hagi a vorbit despre performanța uimitoare reușită de echipa națională a României:
„Suntem fericiți. Am spus că România este pregătită și am dovedit în seara asta că România a fost pregătită. Nu cred că am schimbat mult. Știam că trebuie să fim echilibrați. Suntem conștienți unde suntem, am gestionat bine momentele. Am reușit în seara asta din nou să o facem. Știam că trebuie să ne continuăm planul și știam că o să vină și golurile. Sincer, nici nu mai știu cum a ajuns mingea la mine.
(n.r. întrebat dacă crede în coincidențe: Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi au calificat România în urmă 30 de ani, acum copiii lor, Edi și Ianis…) În coincidențe nu cred, cred în destin. Îți faci destinul așa cum muncești zi de zi. Mister este un muncitor, noi am avut de mici mentalitatea că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Cum am spus-o, România a fost pregătită și cred că suntem pe merit la turneul final.
Rămâne să jucăm acum pe Arena Națională cu un stadion plin, încercăm să îi facem fericiți pe oameni, dar clar să fim pe primul loc este un avantaj”, a spus Ianis Hagi, la Prima TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER